Proiect AQUA-ROM

 

swissro-centered-2-rgb

AQUA-ROM este acronimul proiectului „Implementarea tehnologiei acvaponice (aquaponics, En) în România pentru creşterea veniturilor şi îmbunătăţirea stării de sănătate în zonele defavorizate”, proiect co-finantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana Extinsa

Despre proiect

Proiectul face obiectul unui grant oferit de Confederatia Elveţiană prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român în cadrul Fondului Tematic pentru Parteneriate şi Experţi.
Programul de Cooperare Elveţiano-Român are ca scop reducerea disparităţilor economice și sociale dintre România și țările mai dezvoltate ale Uniunii Europene si in Romania, între centrele urbane şi zonele defavorizate.
Durata proiectului este de 30 de luni. Bugetul total al proiectului este de CHF 296.013 , din care co-finanţarea Confederaţiei Elveţiene este de CHF 249.982, reprezentând 84,45% din total.

Context

Marea majoritate a fermierilor români sunt micii proprietari, care sunt printre cele mai sărace categorii de populaţie în ţara. Dintre aceştia cei mai afectaţi sunt cei din zonele montane unde, datorită distribuţiei neuniforme şi a calităţii slabe a terenurilor, a climatului nefavorabil culturilor agricole şi a dimensiunilor mici ale fermelor, cultivarea plantelor horticole este dificilă şi productivitatea mică.
Producţiile mici de legume şi fructe din zonele montane au determinat, de-a lungul timpului, o dietă formată în principal din carne şi produse lactate, bogată în proteine. Este bine cunoscut faptul ca dieta hiperproteică este unul din factorii care contribuie la declanşarea diferitelor forme de cancer şi reduce speranţa de viaţă a populaţiei din zonele respective. România se situează pe locul 100 în clasamentul WHO (2013) privind speranţa de viaţă a populaţiei şi este sub media Uniunii Europene. În contrast cu habitul alimentar hiperproteic, bazat pe carne şi produse lactate, al populaţiei din zonele montane, dieta populaţiei din zonele cuprinse în definiţia „Blue Zone” este majoritar vegetariană iar consumul de carne, în principal de peşte, este doar ocazional şi în cantităţi mici.
Totodata una din politicile importante ale Uniunii Europene este axata pe prelungirea speranţei de viaţă şi îmbunatăţirii stării de sănătate a cetăţenilor Uniunii Joint Action: EHLEIS, 2012).
Pe de altă parte, sistemele agricole se vor confrunta în viitor cu schimbări substanţiale ale mediului înconjurător determinate de schimbările climatice. Deoarece unele zone vor fi afectate puternic de schimbările climatice, se impune pregătirea unor soluţii alternative de producere a hranei care să devină operaţionale înainte de apariţia efectelor nefavorabile în agricultura tradiţională.

Scopul proiectului

Proiectul îşi propune să contribuie la reducerea nivelului de sărăcie în zonele defavorizate din România şi să modifice actualul obicei alimentar al populaţiei din zonele respective în direcţia unei alimentaţii diversificate cu efecte benefice asupra sănătatii acesteia.

Obiective specifice

-Stabilirea unui parteneriat pe termen lung între instituţiile româneşti HORTING şi AQUATERRA şi universitatea elveţiană ZHAW;
-Dezvoltarea şi promovarea tehnologiei acvaponice ca o resursă sustenabila şi eficientă, în zonele rurale şi urbane din România;
-Stabilirea celor mai eficiente căi pentru diseminarea cunoştinţelor, instruirea fermierilor şi acordarea de asistenă tehnică.

Activitati

• Înfiinţarea unor centre de diseminare, în Bucureşti şi în ţară, cu scopul de a prezenta tuturor celor interesaţi modul de funcţionare al sistemelor acvaponice şi managementul lor. Prin aceste centre de diseminare, toţi cei care vor implementa sistemele acvaponice îşi vor putea procura toate componentele acestor sisteme şi vor primi asistenţa tehnică necesară managementului sistemelor respective.
• Publicarea primei reviste specifice acestui domeniu; “Revista Româna de Acvaponie”, care va pune la dispoziţia cititorilor toate informaţiile necesare construirii şi managementului acestor sisteme;
• Editarea unui ghid pentru realizarea şi managementul sistemelor acvaponice;
• Organizarea de cursuri, a căror curiculă va conţine toate aspectele legate de construirea şi managementului sistemelor acvaponice, tehnologiile de creştere a peştilor şi cultura plantelor, activităţi practice de operare a sistemelor pe instalaţiile pilot existente în centrele respective.
• Organizarea de mese rotunde şi seminarii;
• Înfiinţarea asociaţiei acvaponiştilor din România, organizaţie nonprofit, care va atrage fondurile necesare continuării activităţilor de implementare a acvaponiei în România şi după data finalizării contractului de finanţare a proiectului.

Parteneri

Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Valorificare şi Marketingul Produselor Horticole – HORTING – Coordonatorul proiectului ( www.horting.ro)

Zuercher Hochschule für Angewandte Wissenschaften (ZHAW) din Elveţia – partener în proiect (www.zhaw.ch; www.lsfm.zhaw.ch/)

Societatea Ecologică pentru Studierea şi Protejarea Faunei şi Florei Sălbatice Aquaterra (AQUATERRA) (www.aquaterra.ro)

Realizări în primul semestru

– Conferinţa de lansare a proiectului (29 mai 2015);

– Editarea revistei „Revista Româna de Acvaponie“

– Realizarea proiectului de modernizare a infrastructurii existente

 

Disclaimer

Acest website nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de autorii materialelor publicate şi editor.

Linkuri utile

http://www.swiss-contribution.ro

http://www.swiss-contribution.admin.ch/romania

 

One Response to Proiect AQUA-ROM

  1. admin says:

    Proiectul est efoarte interesant. Ma intereseaza implementarea lui intr-o ferma de capacitate medie.

Leave a Reply to admin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *